Prea tarziu.

Sunt momente in viata in care ai fi vrut ca lucrurile sa fie altfel, sau sa le faci diferit. De multe ori insa, o dorinta sau un gand, te face sa dai curs unor evenimente care poate chiar nu te caracterizeaza si nu te reprezinta cu adevarat. E trist ca atunci cand iti dai seama, este de multe ori, prea tarziu. De ce oare suntem dispusi, noi ca oameni, sa renuntam la ceva frumos, cladit din greu, pentru o placere de moment? De ce nu mai stam sa ne ascultam inima si suntem atrasi de aparente ? De ce credem ca actiunile noastre pot ramane fara repercursiuni daca ele insele au produs o schimbare ?

Pana si un cuvant nepotrivit aruncat la momentul nepotrivit poate lasa urme adanci in sufletul celuilalt, insa o actiune ii confirma ca acel cuvant nu a fost aruncat la intamplare, ci premeditat. De multe ori ma gandesc, daca as putea sa ma intorc in trecut, ce as schimba ? Raspunsul ma copleseste si imi da un fior rece…prea multe…De ce ? Totul e simplu, insa noi facem lucrurile sa para al naibii de complicate. Mintim, inselam, ne batem joc de oamenii pe care ii iubim, dar ii pretuim pe cei care se poarta cu indiferenta sau chiar intr-o maniera in care nimeni nu ar trebui sa fie tratat. Oare cat ne mai pot ierta oamenii pe care ii iubim greselile ? Sau oare macar noi ne vom putea ierta vreodata?

In general, noi ca oameni suntem prea orgoliosi sa recunoastem cand gresim. Insa pana unde poate duce acest orgoliu ? Poate pana cand vom ramane complet singuri si vom vedea urmele dezastrului creat de furtuna norilor adusi de noi insine.

Se spune ca omul din greseli invata, insa cand repeta aceeasi greseala la nesfarsit, e doar un suflet gol, pierdut in multime.

Nimeni nu poate salva omul de el insusi si de actiunile lui.

E prea tarziu. 

Elie Saab – Spring Couture 2015

Elie Saab s-a născut la data de 4 iulie 1964 în Liban. Este unul dintre cei mai cunoscuţi designeri vestimentari, fiind şi printre preferaţii vedetelor si implicit unul dintre preferatii mei.

Ultima lui colectie de la Spring Couture 2015, m-a impresionat in mod deosebit, fiind unul dintre putinii designeri care si-au pastrat unicitatea si stilul inconfundabil de-a lungul timpului.Aceasta colectie a fost inspirata de un portret al parintilor sai, la o varsta apropiata de cea a copiilor lui, in care mama sa purta o rochie superba cu imprimeu floral, vesel si jucaus.Desi el si-a obisnuit publicul cu piese vestimentare in culori solide, fara patternuri, de data aceasta a jonglat impecabil cu imprimeurile florale si cu paietele, satisfacand si gusturile femeilor care isi doresc ca vestimentatia lor sa fie cu adevarat spectaculoasa.Penele de strut, rochiile cu buzunare si broderiile din dantela au creat o adevarata nebunie vestimentara.

Desi moda se repeta intr-un mod ametitor, se pare ca momentele unice din viata designerilor, creaza revolutionismul in aceasta industrie.

P.S. Atunci cand te afli in impas, mamele sunt cele mai bune surse de inspiratie. Nu degeaba au revenit in tendinte Jeans Mom.

Snobismul

Hello,

Se spune ca intotdeauna iti faci timp pentru lucrurile care iti fac placere, insa in ultima vreme, fiind prinsa in activitatile cotidiene, am si uitat cat de mult imi place sa scriu si cat de mult ma relaxeaza. Sunt genul de om perfectionist, care daca nu are ceva bun de zis, mai bine tace. O ora tarzie, ganduri multe si o portie de insomnie iti ofera o oarecare inspiratie pentru ceva oarecum interesant de impartasit. E acea ora in care esti doar tu cu gandurile tale, cautand cai verzi pe pereti, numarand oi in speranta ca vei adormi, dar toate eforturile tale de a-ti lipi ploapele grele nu dau roade.

Ei bine, printre atatea ganduri, unul ma framanta de ceva vreme. Cand a ajuns aceasta lume atat de snoaba ? (SNOB ~oábă (~óbi, ~oábe) m. și f. Persoană care admiră și imită fără discernământ moda, manierele și opiniile persoanelor din sferele înalte). Sau cum ? Si de ce ? Privesc cu stupoare in jurul meu cum totul se schimba si se invarte in cercul vicios al tendintelor in moda. Nu e un lucru neaparat rau, dar e interpretat total eronat de majoritatea oamenilor. Mi se pare chiar hilar cand vad tot felul de „printese” coborand din tramvai sau din metrou cu genti fake Louis Vuitton sau Chanel etc. Intr-adevar au un design impecabil, dar sa fim sinceri nu cred ca iti permiti geanta de cateva mii de euro si iei mijloacele de transport in comun. Nu doar hainele de firma sunt calitative si te scot din anonimat, dar ne place sa ne laudam exagerat si „sa moara capra vecinului de ciuda” ca noi „avem cu ce”.

Chiar am uitat sa ne bucuram de hainele simple si finute ? Ne place sa ne impopotonam, sa fim cat mai imprimati, si mai kitschosi ? Cu riscul de a-mi contura o imagine de femeie rea insa, mai fetelor, voi va uitati in oglinda cand plecati de acasa? Va vopsiti fata cu 3 kg de fond de ten dar uitati sa va scoateti jegul de sub unghii. Trist,  dar adevarat din pacate. Incercati sa va imbracati oarecum frumos, dar va trantiti un mot in varful capului, sau si mai rau va cumparati extensii dintr-alea oribile din plastic, de ti se face rau cand treci pe langa asa”doamne”. Oare unde au fugit femeile feminine, elegante si manierate ? Sau macar femeile adevarate…mie personal mi se pare ca toate arata la fel ! Ori slabe moarte cu sani pusi, buze marite si zeci de operatii ori grase de nu incap pe usa. Si eu sunt femeie, dar ma mai uit si in oglinda cand plec de acasa.

Tind sa cred din ce in ce mai mult ca mai degraba unii barbatii s-au transformat in femei. Merg la sala regulat, tin dieta, isi dau cu o tona de gel pe par, stau in fata oglinzii ore intregi de nu mai incape nimeni de ei,  haine cat mai mulate sa se vada „pectoralii”..si nici nu vreau sa mai zic de pensat, epilat etc. E ok sa ai grija de tine, dar hai sa nu mai aratam ca si Ken, sunt deja destule Barbie.

Cert e ca gusturile nu se discuta, dar se comenteaza. Pacat ca bunul gust a cam disparut, si se cauta perfectiunea cu orice pret, ambalajul vinde dar nu cand urla din toti plamanii a fals.

Prietenie.

large (35)

PRIETENÍE, prietenii, s. f. Sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de atașament reciproc care leagă două persoane; legătură care se stabilește între persoane, pe baza acestor sentimente; amiciție, prieteșug. ♦ Atitudine plină de bunăvoință, prietenoasă față de cineva. ♦ Legătură între grupuri sociale, între popoare, între țări bazată pe aspirații, năzuințe, interese comune.

Prietenia din definitia de mai sus, imi pare acum, o utopie, desi nu cu mult timp in urma puteam sa jur ca ea inca exista si e sincera. Mi-am dat seama, de-a lungul vremii, ca a mai crede in prietenie, e ca si cum ti-ai infinge singur un cutit in spate si te-ai astepta sa nu te doara lovitura. Ei bine, sa zicem ca am fost cam dura in exprimare, insa, unele experiente mi-au lasat un gust amar care inca persista.

large (33)

Din toate lucrurile care mi s-au intamplat, cred ca as putea sa fac si o mica clasificare a tipurilor de prieteni (e strict parerea mea, nu se bazeaza pe un studiu, ci pe experienta personala).

Prietena mironosita – E tipul ala de prietena cu care faci o mie de lucruri, care pare ca te intelege intotdeauna, in care ai incredere sa ii povestesti lucruri pe care simti ca nu le-ai putea impartasi altcuiva, pe care o ajuti necontenit si cand ai mai mare nevoie de ea….surpriza…she is gone…. Zau asa ! Ce s-a intamplat cu atasamentul ala reciproc ? Respectul si restul sentimentelor, aparent, mutuale unde au disparut ? Well, nicaieri de fapt, ca nu prea au existat, desi tu fiinta credula si inocenta, ti-ai pus toata increderea acolo nu era nevoie de ea.

Prietena invidioasa – E genul ala de om, de ar vrea tot ce ai tu, de la toale si pantofi pana la tipul cu care esti. Nu te menajeaza atunci cand ii ceri o parere, exagerand pana la cea mai mica cuta necalcata, acuzandu-te mereu ca dai prea multi bani pe cumparaturi, ca aia din Africa nu au ce manca (inclusiv ea), si ca tu arunci cu nonsalanta orice nu iti mai place. Cum iti permiti sa faci ce vrei cu lucrurile tale ? La inceput, iti place de ea, ai impresia ca sinceritatea e cea mai pretioasa calitate a ei, pana cand iti dai seama cum sta treaba, si pleci pana nu te mai loveste iar cu o replica usturatoare.

Prietena catelus – cu totii am avut o prietena de asta, fie din intamplare, fie ca….practic s-a autoimprietenit. Cert e ca unele persoane traiesc prin prisma altora, personalitatea lor fiind una subordonatoare, nefiind capabile sa ia decizii de unele singure. Sunt genul ala de persoane, de fac orice sa iti faca pe plac, te lingusesc sau mai pe romaneste te pupincuresc pana te saturi de atatea dragalasenii, de preferi sa le eviti si sa nu iti mai trebuiasca nici un prieten. Ori fugi de ele, ori le exploatezi pana la limitele limitelor poate ai noroc sa scapi.

Prietena profitoare – e ”prietena” aia care vine la tine numai cand are nevoie de ceva, gen bani, haine, sa se planga etc. Dupa ce o ajuti si esti fata de treaba, uita ca mai existi pana cand are din nou probleme. Acum pe bune ? Stiti expresia aia „bai nene da s-a intalnit hotul cu prostul?”. Daca dai de o lipitoare de asta, greu mai scapi de ea, gaseste mereu scuze cum ca n-a avut timp sa iti raspunda la toate cele 45454 mesaje ale tale si n-a putut sa te sune ca nu mai avea bani de credit, urmand o replica de genul : daca vrei sa te sun inapoi, da-mi tu bani de reincarcare. Like really ? Si cam asa ti se ia de prietenie.

large (34)

Cert e ca poate mai exista prietenie pe undeva, eu inca n-am gasit-o, consider ca am doar cunostinte, prietenia implica prea multe lucruri mutuale, prea multa incredere in alta persoana, incredere care nu mai sunt dispusa sa o acord oricui.

”Vedetismul” pe rețelele de socializare

Vedetismul cum zice și Sfântul DEX,  e o preocupare, o tendință de a se pune în evidență cu orice preț, de a epata; o atitudine de afirmare exagerată a calităților proprii. Ei bine, pe timpuri el se practica numai de persoanele publice, actori, fotomodele, cantareti etc, însa odată cu apariția rețelelor de socializare a început sa fie practicat și de persoanele private.

Și te întrebi oare de ce ? Păi cum de ce ? Ești doritor/doritoare de atenție cu orice preț, păi ce ăia de la televizor ce au făcut așa special și tu nu ? Și frustrările interioare încep să te roadă și decizi că e timpul să faci și tu ceva. Îți faci un cont de facebook, că ai auzit tu că se merge pe viralitate, nu știi exact termenul, că de, dacă îl știai nu te mai gândeai la cum să fii adorat ca și Cleopatra, dar știi că așa începi cu dreptul. Următorul pas e să îți faci niște poze așa mai deochiate,  să îți arăți și tu calitățile fizice, ca vorba aia, Ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place. Ai mai auzit tu și de un program minune, a da Photoshop. Nu esti pricepută în ale tehnologiei, așa că mori de foame vreo 2 săptămâni și îl plătești pe unul priceput sa te ajute, să arăti și tu ca Madonna, sau ma rog cineva cunoscut. În fine, în timp aduni o turmă de admiratori wanna-be care te urmăresc la orice pas, și abia așteaptă să mai pui tu o poza de-aia frumoasă de a ta, și să se întreacă în comentarii cât mai admirative.

 

Și uite așa îți crește inima cât Casa Poporului, dar, parcă totuși îți mai lipsește ceva. Aaaa da, păi normal, țoalele de firmă scumpe, vacanțele în locuri exotice, clasicele buchete de trandafiri rosii, uriașe cu unul alb în mijloc, plimbările în mașini scumpe, că ai tăi săracii muncesc și ei pe salariul mediu pe economie, și nu se ridică la standardele tale de om cu pretenții fara eforturi.

largeg

Păi și acum ce e de făcut ? Ai auzit tu de una Vasilica, de s-a cuplat cu unul cu bani, și le are pe toate acum. Păi ce tu ești mai proastă? Oricum aia e mai urată și mai grasă. Și uite așa îți gasești un papițoi, un Jose Armando din telenovele și după care suspină toate pipițele, de sta pe banii parinților, nici ăla mai deștept decat tine, poate chiar cu ceva neuroni în minus, care începe să îți cumpere tot ce vrei, te duce peste tot, si nu te refuză ca ai tăi, când îți dau banalul răspuns, ”Ne pare rau, nu este posibil”.

Și na, ca orice persoană, care își respectă fanii, începi si tu, fata sârguincioasă, să pozezi tot ce prinzi, de la banalele flori și ciocolata, la cadourile scumpe și locurile SF pentru tine până atunci. Îți mai dai si cateva check-in-uri, nu știi ce înseamnă cuvântul în limba asta imposibilă, că nu prea ți-a plăcut școala, dar e suficient că știe toata lumea pe unde te plimbi sau ce faci prin intermediul cuvântului ăstuia magic.

Capturăvf

Și până la urmă de ce faci toate astea ? Să te știe lumea, să fii tu porumbul din coceni, floarea necoapta între spini…sau mă rog, mai pe românește să moară dușmanii de ciudă și invidie si sa vadă cine ai ajuns tu și ce ”valoare” ai.

 

O oaza de relaxare

sigla ra

Buna dragelor,

Astazi as vrea sa impartasesc cu voi o experienta uimitoare de care am avut parte zilele trecute. Pentru ca e frig si vremea mohorata si-a facut simtita prezenta inca de multa vreme, pielea noastra are nevoie de o ingrijire cu totul deosebita. Fie ca vrem sa ne relaxam, fie ca dorim sa ne hidratam foarte bine fiecare celula a corpului si sa scapam de micile imperfectiuni, masajul este intotdeauna o alegere inteleapta.

De obicei, in masajele de relaxare nu se pot include si cele de remodelare corporala si invers, imi ziceam adesea, probabil si din experiente care mi-au intarit aceasta convingere. Insa, am fost chiar placut surprinsa sa vad ca acest lucru este posibil.

Era o dimineata mohorata si rece, inca nu ma hotarasem daca sa ma ridic din pat sau pur si simplu sa lenevesc acolo la caldura incontinuu. Inca adormita si morocanoasa imi aud telefonul care suna pe noptiera, indelung si enervant, gandindu-ma ”Cine o fi la ora asta, Dumnezeule mare?”. Intr-un final raspund cu o voce rece si grava, nestiind ca acel telefon imi va schimba dispozitia pentru intreaga zi. Domnisoara de la capatul celalalt al firului ma anunta politicos ca am o sedinta gratuita de masaj la salonul Ra Form & Silhouette si sa ii spun o data la care as putea ajunge pe la ei. Nu imi incapeam in piele de bucurie si am sarit din pat imediat, entuziasmata de momentele de relaxare de care urma sa am parte.

1459858_466519743454751_691006653_n

Zilele au zburat pe nesimtite, si am ajuns la sedinta mea de relaxare mult asteptata. Am optat pentru un masaj cu bambus, de care nu auzisem foarte multe lucruri inainte insa imi place sa incerc lucruri noi si totodata care imi suna a fi interesante. Am petrecut 50 de minute de relaxare,intr-o oaza de liniste, o camera spatioasa amenajata cu verde, verdele fiind o culoare de mijloc și intermediară, liniștitoare, înviorătoare, umană, culoarea contemplației si a reculegerii, completata de o muzica lenta si calmanta. Mirosul uleiului de struguri cu care mi-a fost ingrijita pielea, m-a cucerit imediat si imi doream ca acele clipe sa nu se termine.

10703566_621047824668608_4294405919241655833_n

Desi am simtit doar efectul relaxarii, acele bete de bambus, de diferite marimi, ajuta in acelasi timp si la disparitia celulitei. Nu as fi crezut, daca nu incercam acest lucru pe propria piele, insa chiar dupa prima sedinta am avut parte de o adevarata surpriza cand am ajuns acasa si o parte a celulitei chiar disparuse si pielea arata hidratata si sanatoasa. Mai mult decat atat, desi am o piele sensibila, care se inroseste rapid, am constatat cu uimire ca nu eram rosie si nu aveam nici obisnuitele vanatai de la masajele anticelulitice clasice.

1902825_602096136563777_6530748837346422646_n

Masajul cu bambus este de două ori mai eficient decât masajul tradiţional anticelulitic, tonifiază musculatura, ridică fesele, redă elasticitatea pielii, stimulează sistemul limfatic şi îmbunătăţeşte circulaţia sangvină. Pe lângă faptul că te ajută să arăţi mai bine, te ajută şi să te simţi mai bine, reprezentând un adevărat cocktail revitalizant pentru suflet şi psihic. Bambusul reprezintă pentru asiatici o plantă excepţională ce stimulează fericirea, sănătatea, liniştea şi alinarea.

10502100_563044440468947_238396500769114760_n

Ma bucur foarte mult ca am avut parte de o asa experienta uimitoare, care mi-a relaxat si modelat fiecare parte a corpului si a mintii.

Voi reveni cu placere la acest salon, intrucat pe langa serviciile impecabile, personalul este indeaproape atent la nevoile si dorintele clientului.

Salonul il puteti gasi pe Str. Sica Alexandrescu, nr.22.